Reacția ONU după atacurile contra reprezentanțelor Arabiei Saudite în Iran

Reacția ONU după atacurile contra reprezentanțelor Arabiei Saudite în Iran
Publicat: 05/01/2016, 09:47

Consiliul și-a „exprimat profunda îngrijorare față de aceste atacuri”. El a cerut Teheranului „să protejeze instalațiile diplomatice și consulare și personalul acestora” și să-și „respecte deplin obligațiile internaționale” în acest sens.

Declarația Consiliului, adoptată în unanimitate de cei 15 membri, nu menționează, în schimb, absolut deloc execuțua demnitarului șiit Nimr al-Nimr, un opozant al regimului de la Riyadh.

Convențiile de la Viena obligă satele să protejeze misiunile diplomatice, amintește Consiliul în document și „îndeamnă toate părțile să păstreze dialogul și să adopte măsuri în vederea reducerii tensiunilor în regiune”.

Arabia Saudită a cerut Consiliului să condamne imediat devastarea misiunilor sale diplomatice, care constituie o „încălcare gravă a Convențiilor de la Viena”, potrivit ambasadorului saudit la ONU Abdallah al-Mouallimi.

Ambasadorul a declarat totodată că întreruperea relațiilor diplomatice cu Iranul nu va împiedica Riyadhul să „continue să lucreze din greu pentru a susține eforturile de pace în Siria și în Yemen” și că Arabia Saudită va participa la următoarele negocieri de pace privind Siria, prevăzute în principiu începând de la 25 ianuarie, la Geneva, sub egida ONU.

Iranul este – alături de Rusia – principalul aliat al Damascului, în timp ce Arabia Saudită susține opoziția siriană.

Riyadhul conduce totodată o coaliție militară care sprijină Guvernul yemenit în lupta împotriva rebelilor șiiți susținuți de Iran.

Într-o scrisoare adresată luni Consiliului de Securitate, misiunea iraniană la ONU a exprimat la rândul ei „regretele” Teheranului după devastarea misiunilor diplomatice saudite. Ea a promis că vor fi „adoptate măsurile necesare pentru ca asemenea incidente să nu se repete”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Scârbos sau delicios? Înghețată din lapte de porc, desert de succes în Olanda
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×